Skip to main content

Diplomatul și potențialul candidat la alegerile prezidențiale, Tudor Ulianovschi a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Aviației Civile din Republica Moldova, marcată în fiecare an, în data de 19 septembrie. Potrivit lui, aviația civilă face posibilă nu doar conexiunea între oameni și culturi, ci este și un motor al economiei naționale și globale. Totodată, el a publicat imagini filmate din elicopter, în timp ce survola orașul Chicago din Statele Unite ale Americii (SUA), precizând că a înțeles care sunt pilonii pe care se bazează o țară dezvoltată și cum experiența acesteia poate fi implementată și în Republica Moldova.

„Astăzi, se împlinesc 80 de ani de când a decolat primul avion de la Chișinău. Cu această ocazie, transmit cele mai sincere felicitări și mulțumiri tuturor celor care lucrează în acest domeniu, de la piloți, însoțitori de zbor, controlori de trafic aerian, până la tehnicieni și personalul din aeroport. Fiecare dintre voi joacă un rol crucial în ceea ce privește siguranța și confortul fiecărui pasager”, a menționat Tudor Ulianovschi, într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram.

Diplomatul a reamintit faptul că a contribuit la lansarea a două curse aeriene, cât timp a activat la ministerul de Externe.

„Când am activat la Ministerul de Externe, am inițiat, negociat și semnat acorduri și în domeniul aviației civile. Mai exact, am contribuit la lansarea cursei aeriene directe „Chișinău-Doha”, operată de către una din cele mai notorii companii aeriene din lume „Qatar Airways”, iar când am fost ambasador în Elveția, am lansat cursa aeriană „Geneva-Chișinău”. Ambele curse au fost, ulterior, suspendate de către succesori. Din păcate, acestea nu au fost singurele incomodități și probleme care le-au fost create călătorilor, de către cei care vor să gestioneze tot ce este legat de aviația civilă și Aeroportul Internațional Chișinău, dar nu au capacitatea. Suntem mândri de piloții noștri atât din țară, cât și cei care activează în străinătate, membri ai diasporei noastre, care au absolvit școli și academii de aviație prestigioase și au devenit funcționari internaționali ai ICAO. Îmi exprim respectul și recunoștința față de toți cei care, în pofida tuturor schimbărilor, depun eforturi pentru ca noi toți să călătorim în siguranță și să ajungem aproape unii de alții. Fie ca, de fiecare dată, să decolăm și să aterizăm cu succes!”, se mai arată în mesajul lui Tudor Ulianovschi, diplomat și potențial candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie.