În calitate de candidat independent pentru alegerile prezidențiale, mă angajez ferm să aduc Republica Moldova pe calea normalității și prosperității!
Programul meu electoral, intitulat „TU pentru o MOLDOVĂ NORMALĂ”, conține zece priorități, pe care le voi pune în aplicare, imediat ce voi deveni șef al statului.
Îmi doresc ca țara mea să înceapă să conteze, ca demnitatea moldovenilor să nu fie monedă de schimb pe plan internațional, ca reprezentanții Moldovei să nu mai negocieze în genunchi, indiferent cu cine discută.
Discursul integral privind „Moldova normală”, pe care l-am susținut la evenimentul de lansare în campania electorală, este redat aici.
Redăm mai jos transcriptul integral al discursului lui Tudor Ulianovschi, susținut la evenimentul de lansare în campania electorală pentru alegerile prezidențiale:
„Stimați cetățeni, dragi prieteni,
Doamnelor și domnilor,
Astăzi, mă aflu în fața dumneavoastră cu un angajament ferm, de a aduce Republica Moldova pe calea normalității și prosperității!
După aproape 20 de ani în care am activat în diplomația moldovenească, de la atașat până la ambasador, viceministru și ministru al Afacerilor Externe, am avut ocazia să înțeleg foarte bine ce înseamnă să reprezinți Republica Moldova și să lupți pentru interesele țării.
În ultimii patru ani, am avut onoarea să îmi continui activitatea profesională în Canada, unde am ocupat funcția de prim-vicepreședinte al unei mari companii din domeniul energiei verzi.
Am revenit acasă, împreună cu familia mea, cu dorința, ambiția și determinarea de a contribui la modernizarea, industrializarea și europenizarea Republicii Moldova.
Dragi concetățeni,
Este adevărat faptul că moldovenii au plecat din țară, în timpul tuturor regimurilor politice, dar niciodată nu au plecat în număr atât de mare precum au făcut-o în ultimii patru ani – jumătate de milion de oameni.
Cu toții simțim că lucrurile nu merg bine. Suntem nemulțumiți, sărăciți, umiliți. Moldovenii pleacă din țară așa cum nu au făcut-o niciodată. Nu au încredere în viiitor, nu au încredere în instituțiile statului, nu își iubesc politicienii.
Cu toții simțim ce ceva trebuie schimbat. Pentru că toți vrem o altfel de țară: una a echilibrului, a prosperității, a unității și a demnității naționale. Într-un cuvânt, o țară normală!
Candidez independent la alegerile prezidențiale. Independent nu înseamnă singur. Sunt împreună cu cetățenii, dar și cu echipa mea, formată din oameni profesioniști și competenți, dedicați o viață întreagă sferelor lor de activitate, care au înregistrat rezultate remarcabile în domenii precum educație, justiție, medicină, agricultură, dezvoltarea afacerilor, sportul, arta, cultura. Au acumulat experiență atât în instituții din țară, cât și de peste hotare.
Republica Moldova are nevoie de schimbare, de fețe noi în fruntea țării, de oameni credibili și competenți, cărora le pasă de nevoile cetățenilor. Noi suntem echipa care poate construi o Moldovă normală, demnă și prosperă.
În calitate de viitor președinte al Republicii Moldova, mă angajez să apăr Constituția țării, să asigur pacea și securitatea, să promovez o politică externă echilibrată, care să deschidă noi piețe de desfacere pentru produsele moldovenești și să reducem datoria publică.
Permiteți-mi să trasez primele 10 priorități ale programului meu electoral și să subliniez că șeful statului are și câteva pârghii legislative, precum utilizarea dreptului de veto și cel la inițiativă legislativă.
- Negocierile privind integrarea și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană vor avea loc doar cu respectarea interesului național
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, a fi proeuropean nu înseamnă a vota doar pentru candidatul puterii, iar ideea integrării europene nu trebuie politizată și nici hiperbolizată.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, guvernul nu face reforme doar pentru ca să aibă ce raporta la Bruxelles, ci pentru bunăstarea cetățenilor.
Cunosc criteriile de aderare la UE și nu voi ceda presiunilor Bruxelles-ului sau altei capitale, atât timp cât o măsură impusă ar fi în defavoarea cetățenilor noștri. Știu să fiu un bun negociator, știu cum să câștigăm dezbaterile pe arena internaționala, dar trebuie să avem o echipă foarte bună, formată din profesioniști în toate cele 35 de capitole, pentru a atrage fondurile de preaderare și a le implementa corect, transparent, cu rezultate scontate pentru cetățeni. Și asta pentru ca Republica Moldova să beneficieze de cât mai multe resurse din bugetul UE, iar indicatorii macroeconomici să crească.
Eu am aproape 20 de ani de experiență în negocieri internaționale și vă asigur că voi avea puterea de a obține cele mai bune avantaje în negocierile de aderare. Nu trebuie să negociem din frică, dar să nu ne fie frică să negociem.
Ca viitor președinte, voi avea un consilier prezidențial responsabil de monitorizarea procesului de negocieri cu UE de către Guvern. Avem nevoie de oameni competenți la guvernare.
- Educație de calitate. Infrastructură modernă pentru grădinițe, scoli și universități
Educația este una dintre prioritățile mele de bază, deoarece o națiune care nu investește în educație se pierde, în cel mult 10 ani.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, nu se închid atât de multe școli și spitale, iar problema numărului copiilor și a natalității trebuie prevenită prin politici social-economice serioase, pe care le prezint în continuare. Cine închide un spital, deschide un cimitir. Cine închide o școală, deschide o închisoare.
Eu voi insista asupra redeschiderii Universității Agrare de Stat din Moldova. Vom insista asupra majorării salariilor profesorilor, după modelul României, care a reușit să diminueze plecarea specialiștilor din țară.
Voi convoca Asociația Pedagogilor din Republica Moldova, în vederea inițierii procesului de schimbare a manualelor, astfel încât conținutul acestora să corespundă programei școlare, adaptată la realități, bazată pe valori familiale sănătoase, tradiționale, a tatălui și a mamei, nu a „părintelui 1” și a „părintelui 2”.
Voi iniția deschiderea academiilor de performanță sportivă, pentru a permite viitorilor campioni olimpici și mondiali să se antreneze în condiții normale;
Voi insista ca în denumirea Ministerului Sportului sa se regăsească oficial Sportul, Cercetarea și Inovațiile.
- Dezvoltarea medicinei specializate și de înaltă performanță. Servicii medicale de calitate
Vom asigura acces la servicii medicale de calitate, voi iniția protocoale noi în diagnosticarea cancerului și a altor maladii și vom iniția un Program Național de asigurare cu medicamente pentru toți cetățenii.
Voi solicita stabilirea unor criterii clare de formare a prețurilor pentru medicamente, care vor fi incluse în Nomenclatorul național al medicamentelor, pentru ca acestea să fie accesibile pentru toți.
Voi identifica personal fonduri străine pentru deschiderea primului centru de autism în Republica Moldova, care, până astăzi, așa și nu a mai fost construit.
- Familii sănătoase, asigurate cu venituri obținute în Moldova
Voi promova inițiative legislative care țin de:
Facilitarea afacerilor, start-up-urilor inovaționale și a afacerilor de familie vor avea prioritate. Stabilirea unui impozit de venit de doar 1% pentru toate tipurile de activități economice, desfășurate de persoane fizice.
Voi milita pentru investiții în întreprinderi, pentru a crea locuri de muncă, dar și a pregăti forță de muncă necesară întreprinderilor.
Voi insista asupra scutirilor de taxe pentru companiile care creează noi locuri de muncă în domeniile strategice/productive ale economiei naționale, după modelul italian „cu cât angajezi mai mult, cu atât plătești mai puțin”.
Voi monitoriza crearea unui mediu propice creșterii companiilor productive, simplificarea procedurilor și reducerea birocrației în procesul de exercitare a activităților economice, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Statul nu trebuie să încurce dezvoltării afacerilor în Republica Moldova. Eu voi reduce birocrația pentru antreprenori.
Voi insista asupra aplicării efective a principiului „one in, one out”: nicio reglementare birocratică nouă a mediului de afaceri nu va fi posibilă, fără o evaluare prealabilă a impactului de reglementare și consultarea permanentă la Președinție, cu mediul de afaceri, în cadrul platformei Consiliului economic. Acesta va fi format din reprezentanți ai marilor companii, directori ai Asociațiilor Patronale, dar și oameni de afaceri din diasporă.
În achizițiile publice, prioritate vor avea companiile naționale.
Împrumuturile externe vor fi direcționate spre sectoarele de producere, nu pentru consum. Avem un program de reindustrializare a țării și vom iniția deschiderea fabricilor și uzinelor în domenii strategice pentru țară.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, dacă șeful statului, timp de jumătate de an, nu a convins o companie străină să investească în țara noastră, înseamnă că s-a plimbat în zădar pe banii statului peste hotarele țării, alergând după covor roșu și poze protocolare.
Voi identifica alternative de gaze naturale și energie electrică mai ieftine, pentru a preveni creșterea prețurilor pentru celelalte produse, iar inflația să fie menținută sub control.
AGRICULTURA și dezvoltarea comerțului cu produsele agricole trebuie să rămână o prioritate.
Voi susține și voi dialoga în permanență cu fermierii și agricultorii din țară, care sunt o resursă prețioasă. Și asta pentru a face față crizelor climatice și alimentare, dar și asigurarea familiilor rurale cu venituri.
Vom realiza primul proiect privind construirea unui sistem de irigații la nivel național și vom asigura apă de calitate, în fiecare localitate.
Voi discuta cu Banca Națională și alte instituții financiare din lume pentru a asigura credite accesibile și ieftine pentru toți fermierii, pentru a garanta extinderea imediată a piețelor de export și promovarea produselor autohtone.
Lichidități și bani sunt atât la băncile din Moldova, cât și din lume, ceea ce lipsește sunt capacitățile de negociere și convingere. Voi solicita revizuirea tuturor contractelor de creditare a Republicii Moldova pe plan intern și extern, cu termene și dobânzi exagerate, care au fost semnate în ultimii ani.
- Politici sociale moderne pentru toți cetățenii și convingerea familiilor tinere să rămână acasă
O MOLDOVĂ NORMALĂ nu se sinucide, dar are grijă de proprii cetățeni.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, statul încurajează ajutoarele sociale mai mari pentru familiile cu cel puțin trei copii, pentru persoanele cu nevoi speciale și veteranii de război, creează centre pentru copii cu nevoi speciale și dezvoltă turismul medical, pentru a crește numărul de angajați într-un sector cu care am putea deveni primii în lume.
Voi iniția un proiect de lege privind acordarea alocațiilor, în valoare de până la 1.000 de lei, pentru toți copiii, pana la vârsta de 18 ani.
Voi susține parteneriatele de tip public-privat pentru angajarea tinerilor în câmpul muncii.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, pensionarii și bătrânii nu sunt condamnați la o moarte lentă, prin înfometare treptată și lipsa accesului la medicamentele atât de necesare lor. Astăzi, pensiile nu asigură nici măcar supraviețuirea acestor oameni care ne-au născut, crescut și educat.
Pensionarii noștri merită un trai decent, după o viață de muncă.
Imediat ce voi avea pârghiile politice necesare, voi milita pentru majorarea salariului minim pentru bugetari până la 15.000 de lei și a pensiei minime până la 5.000 de lei. Voi monitoriza modul de indexare a salariilor și pensiilor de către Guvern, astfel încât acestea să fie indexate conform ratei anuale a inflației.
- Reforma Justiției și garantarea funcționalității instituțiilor de drept
Pledez pentru crearea de urgență a unei Comisii speciale care va investiga activitatea comisiilor vetting și pre-vetting. Cetățenii demult și-au pierdut încrederea în aceste comisii, care au eșuat nu doar în Albania, dar și în alte state Balcanice.
Sistemul justiției trebuie să se autogestioneze, cu condiția stabilirii unor controale clare și dure de activitate, precum și evaluare a activității judecătorilor și procurorilor. Nu mai putem pierde dosare la CEDO și nici să-i permitem celor care sunt cap de afiș în aceste pierderi să fie avansați de la o instanță superioară la alta. Nu putem tărăgăna examinarea dosarelor la nesfârșit, căci cetățenii nu vor putea recăpăta încrederea în sistem, dacă sistemul rapid nu se reformează singure. Președintele are drept de veto și dreptul la inițiativă legislativă, prin urmare poate schimba lucrurile.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, moldovenii nu emigrează în cel mai mare ritm de la independență și ajung în situația în care mai mulți copii se nasc în afara țării, decât în interiorul granițelor ei.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, diaspora nu este amăgită din patru în patru ani de guvernări cu propuneri care nu se îndeplinesc, cu legi care nu se votează, cu sprijin financiar pentru întoarcerea acasă, care nu se oferă niciodată.
Noi vom trata diaspora fără demagogie, dar cu propuneri concrete și ferme. Voi solicita eliminarea taxei ridicole pentru produsele aduse în țară, ale căror valoare depășește 150 de euro, și vom anula complet taxele pentru bunurile personale aduse în țară de compatrioții noștri, care vor să revină acasă, după ce au stat cel puțin trei ani peste hotare. Vom modifica radical legislația actuală care se referă la înregistrarea autoturismelor înmatriculate în străinătate, o legislație rușinoasă și umilitoare pentru diaspora.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, relația cu România nu trebuie să fie ipocrită și mincinoasă, plină de zâmbete false care acoperă, în realitate, faptul că firmele românești sunt excluse de la licitații strategice și băncile românești sunt șicanate de autorități.
Relația cu România trebuie bazată pe pragmatism și pe ideea că nu există în Europa o relația mai specială decât relația dintre cele două state, România și Republica Moldova.
Am ajuns astăzi să vorbim despre politică în bucătărie. Ne temem că dacă nu spunem ce trebuie, avem probleme la serviciu, putem avea necazuri în afaceri sau în viața de zi cu zi. Nu credeam să mai trăim momente demne de epoca sovietică sau alte regimuri pe care nu le-am apreciat.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, dreptul la libera exprimare este garantat. Presa este liberă, nu subordonată Puterii.
Într-o MOLDOVĂ NORMALĂ, Puterea nu arestează persecută competitori politici doar pentru că sunt adversari. Nu scoate din cursă partide sau politicieni doar pentru că mesajul lor nu convine guvernului sau Președinției.
MOLDOVA NORMALĂ va fi una a libertății presei și a cuvântului.
Stimați cetățeni,
Simțim, acut și cu durere, că țara noastră nu e una normală! Că vremurile bune au devenit nebune! Că Republica Moldova contează puțin, că cetățenii acestei țări nu sunt tratați precum merită.
Am intrat în lupta pentru Președinție mânat de acest imbold. De a face ca Republica Moldova să conteze, ca demnitatea moldovenilor să nu fie monedă de schimb internațională, ca țara noastră să nu mai negocieze în genunchi indiferent cu cine discută.
Acesta este motivul pentru care am hotărât să candidez pentru funcția de președinte.
Eu vreau ca vremea Moldovei să vină! Eu vreau ca țara mea să conteze! Eu vreau ca, prin noi, prin energiile noastre puse împreună, prin ridicarea în picioare a unei țări în căutarea demnității furate – Moldova să se impună! Țara noastră să ne reprezinte, să se încarce de energiile noastre, și noi să fim cu adevărat reprezentați de ea!
A fi cetățean al Republicii Moldova nu este și nu trebuie să fie un stigmat! A fi cetățean al Moldovei înseamnă a fi un cetățean al lumii, al Europei, dar și patriot al propriei țări! Nu se poate să fii important la nivel global dacă nu trezim în cetățenii noștri conștiința că ei sunt importanți prin ceea ce sunt. Nici mai buni, dar nici mai răi decât cei din jurul nostru.
Mesajul meu de președinte e simplu! Moldoveni, veniți alături de mine! E vremea să ne ridicăm în picioare și să spunem cine suntem!
Contez pe susținerea dvs. și sprijinul localităților de unde veniți. Dacă mai multă lume ne va auzi, vom crește ca o familie și vom oferi nu doar speranțe acestei țări, dar vom da acestui popor un suflu necesar și dorință de a se implica activ în construirea unei societăți normale și a unei țări mici, dar demnă de apreciat în lume!
De aceea, în următoarele săptămâni, vom munci împreună pentru ca echipa noastră să ajungă în raioanele țării acolo unde toată lumea trebuie să ne audă, să ne vadă și să avem discuții sincere și față în față, căci oamenii nu mai pot fi mințiți și nu mai avem timp de pierdut!
Pentru asta am decis să candidez!
Pentru asta vreau să devin Președintele vostru!
Vreau să devin un Președinte într-o Moldovă Normală.
Moldova normală ești TU!
Iar TU ești Tudor Ulianovschi!
Vă mulțumesc și așa să ne ajute Dumnezeu!”