Candidatul la prezidențiale Tudor Ulianovschi a discutat despre problemele agricultorilor cu Nina Maria Fite, noua Ambasadoare a.i. a SUA la Chișinău, anunță politicianul pe canalul său de telegram.
Candidatul la alegerile prezidențiale, ex-ministru de Externe Tudor Ulianovschi, în cadrul expoziției internaționale de tehnică şi inovaţii pentru pomicultură din raionul Criuleni s-a întâlnit cu noua Ambasadoare a.i. a Statelor Unite la Chișinău, Nina Maria Fite, care a sosit în țara noastră acum câteva zile în urmă.
Nina Maria Fite va fi responsabilă de misiunea americană până la sosirea noului Ambasador, după confirmarea acesteia de către Congresul american.
În cadrul conversației, interlocutorii au abordat mai multe subiecte importante pentru Republica Moldova. Ulianovschi a subliniat importanța susținerii sectorului agricol care este unul din cele mai importante ramuri a sectorului economic, dar și despre atragerea investițiilor americane care va duce la crearea locurilor noi de muncă.
Astfel, Ulianovschi a menționat despre importanța sectorului agrar de către guvernul american, convenind totodată asupra unei întâlniri oficiale cu înaltul diplomat american în viitorul apropiat.
Noua șefă a misiunii diplomatice a SUA la Chișinău este diplomat de carieră, iar anterior a lucrat în cadrul Ministerului Comerțului al SUA, iar fostul ministru de Externe a candidat în vara anului 2020 la șefia Organizației Mondiale a Comerțului, motiv pentru care candidatul la prezidențiale, Tudor Ulianovschi a subliniat:
„Am avut multe subiecte în comun fiind și eu pasionat de comerțul mondial și asigurarea unui lanț valoric comercial în regiunea Europei de Est”, a menționat politicianul.
Ulianovschi a menținut totodată ideea de a atrage investițiile americane în agricultură Republicii Moldova care “să creeze mai multă valoare adăugată prin procese de producere în țara noastră, spre deosebire de actuala abordare pe care o observăm astăzi, bazată în mare parte pe credite”.