Diplomatul și fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Tudor Ulianovschi susține că Republica Moldova este astăzi mai divizată ca oricând. Potrivit lui, oamenii nu știu pe cine să voteze în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se confruntă pentru funcția de președinte. Și asta deoarece s-au săturat să fie forțați să aleagă răul cel mai mic.
„Am urmărit cu atenție reacțiile de după primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu regret, constat că Republica Moldova este astăzi mai divizată ca oricând. Între rude, prieteni, soți, pe stradă și pe rețelele de socializare există un val de isterie, ură, hărțuire, atacuri, minciună și manipulare, care alimentează conflictul dintre susținătorii celor doi candidați rămași în cursa electorală pentru turul al doilea”, a menționat Tudor Ulianovschi într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Tudor Ulianovschi mai spune că a discutat cu reprezentanți ambilor candidați la prezidențiale și a primit numeroase mesaje de la cetățeni care se simt abandonați și dezorientați în fața acestei alegeri.
„Am stat de vorbă cu reprezentanți ai ambelor tabere, dar și cu cetățenii care mă susțin. Am primit mesaje de la oameni care mi-au mărturisit că se simt abandonați, dezorientați, prinși într-o mare dilemă. Ei nu știu pe cine să voteze în turul al doilea, fiindcă s-au săturat să fie forțați să aleagă „răul cel mai mic”. Mulți nu vor să iasă la vot”, a adăugat Tudor Ulianovschi.
Fostul ministru de Externe consideră că actuala stare de lucruri din țară demonstrează necesitatea unei alternative politice autentice.
„Tot ceea ce se întâmplă demonstrează clar că Moldova are nevoie de o alternativă reală – o forță politică nouă, proeuropeană, de un lider capabil să ne unească, nu să ne dezbine, care să aducă echilibru și să ofere Moldovei normalitatea și stabilitatea de care atâta nevoie” a subliniat acesta.
În încheiere, Ulianovschi a reiterat că viitorul Republicii Moldova nu trebuie să fie o alegere între „răul cel mai mic” și „răul cel mai mare.” Țara, spune diplomatul, merită o decizie clară și asumată pentru o Moldovă unită, echitabilă și prosperă, cu o conducere capabilă să inspire încredere și să promoveze valorile care pot asigura bunăstarea tuturor cetățenilor.