Skip to main content

Tudor Ulianovschi declara ca in Moldova, lucrurile nu sunt ceea ce par, când vine vorba despre guvernarea PAS. Asta trebuie să înțeleagă frații români, mai ales presa de la București.

Încă din decembrie 2023, aflat la București, reprezentanții Guvernului de la Chișinău anunțau presa română că „Moldova se deconectează total de gazul rusesc”. Și toată lumea a preluat această știre, cu titluri uriașe: „Republica Moldova a rupt lanțul dependenței energetice de Rusia”.

Aceeași presă relatează zilele acestea, pe larg, despre cum România va ajuta Moldova să importe gaz de peste Prut pentru a înlocui gazul rusesc, după ce războiul a ajuns la Sudja, în zona punctului transfrontalier de interconectare dintre Federația Rusă și Ucraina, iar gazul rusesc riscă să nu ajungă în Moldova!

Care gaz rusesc stimați, domnilor miniștri? Cel de care ne-am „emancipat” acum un an? Și dacă ne-am „emancipat”, cum de mai avem nevoie de el?

În realitate, guvernul de la Chișinău a mințit și minte: Moldova a primit și primește gaz de la ruși în continuare, doar că îl trimite integral și gratis în Transnistria, care produce curent electric la Cuciurgan, pe care cei din regiunea transnistreană îl exportă Moldovei, pe bani de această dată, iar astfel Chișinăul… susține regiunea de pe cealaltă parte a Nistrului cu trupe rusești pe teritoriul ei!

Vă e limpede, frați români?

Așteptăm urgent gaz românesc, „dacă se poate gratis, să trimitem cât mai repede la Tiraspol”….

Ați înțeles, frați români, cine e fraierul în povestea asta? Declarații false pentru PR politic, iar în realitate avem prin țevi același gaz rusesc!

Sursa: https://telex.md/2024/08/13/tudor-ulianovschi-de-ce-minte-guvernul-de-la-chisinau-presa-de-la-bucuresti/