Skip to main content

Relansarea economiei Republicii Moldova, industrializarea țării, deschiderea fabricilor și crearea a noi locuri de muncă. Acestea sunt câteva dintre inițiativele pe care le va promova, în mod prioritar, diplomatul Tudor Ulianovschi, când va ajunge președinte. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „По фактам”, de la postul Exclusiv TV.

„În Republica Moldova este foarte multă materie primă. Voi insista ca bunurile similare cu cele care pot fi produse în țară să fie importate din ce în ce mai puțin. În prezent, aproximativ 92% din materia primă pe care o avem în țară este importată, iar impozitele care se plătesc sunt minime. Toate astea dau peste cap sectorul de producere, din țara noastră”, a accentuat Tudor Ulianovschi.

În context, potențialul candidat pentru alegerile prezidențiale a mai menționat că va opta pentru revizuirea politicilor fiscale și monetare, astfel încât TVA să fie achitat după comercializarea bunului în țară, nu la importul materiei prime pentru confecționarea acestuia.

Printre măsurile urgente pe care le va pune în aplicare Tudor Ulianovschi se numără și atragerea fondurilor de investiții pentru sectoarele economiei naționale, astfel încât producătorii locali să devină competitivi cu cei internaționali, pentru a asigura piața internă și să exporte mai mult.

„Eu am o experiență bogată în ceea ce privește fondurile internaționale pentru dezvoltare, pentru proiectele de infrastructură, cum ar fi deschiderea fabricilor, uzinelor. Din păcate, banii care ajung acum în țară nu sunt utilizați pentru dezvoltarea economiei. În lume, sunt suficiente lichidități financiare, doar că negocierile privind obținerea acestora trebuie să fie eficiente, în interesul statului”, a adăugat diplomatul.

În ceea ce privește procesul de organizare și desfășurare a achizițiilor publice, potrivit lui Tudor Ulianovschi, prioritate vor avea companiile naționale. Cel puțin 50% din serviciile prevăzute în contractele de achiziții publice ar trebui să fie, spune el, prestate de către companiile autohtone, iar restul în parteneriat cu cele străine.

„Din păcate, multe dintre contractele privind repararea drumurilor, de pildă, pe care ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova (n.r. Andrei Spînu) le semnează cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, sunt câștigate de companiile străine, nu de cele moldovenești. Acestea își plătesc proprii angajați și pleacă. Banii nu rămân în țară. Dacă aș fi fost în conducerea Moldovei, aș fi negociat cu donatorii și partenerii de dezvoltare ai țării noastre, aș fi pus condiții astfel încât 50% din angajați să fie din partea companiilor din țara noastră”, a mai precizat Tudor Ulianovschi.

Diplomatul va opta pentru ca împrumuturile externe să fie direcționate spre sectoarele de producere, nu pentru consum, așa cum se întâmplă în prezent.

Potențialul candidat la prezidențiale mai spune că este gata să participe la dezbateri publice în domeniul comercial-economic, în ceea ce privește comerțul cu bunuri și servicii, resursele strategice ale țării, infrastructura, achizițiile publice, fondurile de investiții, garantarea pensiilor și a politicilor sociale care asigură bunăstare. Totodată, poate prezenta în detalii soluțiile care permit identificarea resurselor financiare necesare pentru aceste reforme și acțiuni.