Skip to main content

Vom oferi fiecărui copil câte 1000 de lei lunar până la vârsta de 18 ani, iar domeniul protecției sociale va fi prioritar pe agenda președintelui țării. Declarația a fost făcută de candidatul independent la funcția de șef al statului, Tudor Ulianovschi, în cadrul dezbaterii electorale organizată de Agenția de presă IPN.

De asemenea, Tudor Ulianovschi dă asigurări că, dacă va ajunge președinte, Republica Moldova va avea o strategie clară de apărare astfel încât fiecare cetățean să se simtă în siguranță, iar armata națională să devină una modernă și eficientă, citat de pulsmedia.md

Candidatul independent la funcția de președinte al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, spune că în calitate de șef al statului va veni cu inițiative legislative menite să încurajeze creșterea natalității și să asigure un trai decent persoanelor vârstnice.

„Cetățenii Republicii Moldova cu care am comunicat în ultimii ani din afara și din interiorul țării dau nota doi actualei guvernări în domeniul sănătății și protecției sociale. Avem nevoie urgent de schimbări și în programul echipei lui Tudor Ulianovschi sunt soluții concrete pentru a redresa problema socială și cea a medicinei. În primul rând, este necesară creșterea natalității. Indemnizația la naștere pentru fiecare copil din țara noastră va fi de 1000 de lei până la vârsta de 18 ani, nu cum este în ziua de astăzi până la trei ani. În plus, nu este corect că s-a majorat vârsta de pensionare pentru femei, până la 63 de ani împreună cu bărbații. Trebuie să revenim la vârsta de 60 de ani, astfel încât statul să se implice mai mult pentru a garanta un trai decent la pensionare. Pensia de 2700 de lei nu reprezintă deloc situația reală economică din Republica Moldova și facturile mari la gaz pe care le achită oamenii azi, facturi mai mari decât în Italia, România sau altă țară europeană”, a spus candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi.

Tudor Ulianovschi spune că în calitate de diplomat va discuta cu toți partenerii externi ai Republicii Moldova pentru a asigura piețe de desfacere și investiții străine. Dezvoltarea economică va impulsiona creșterea calității vieții oamenilor, spune Ulianovschi, prin asigurarea majorării pensiilor și salariilor.

„Pentru asistenții sociali, care lucrează cu persoanele cu dizabilități, trebuie să existe nu doar salarii mai mari, ci și bonusuri pentru condițiile inumane în care activează. S-a majorat salariul de bază până la 4000 de lei, însă o profesoară din Bălți care activează de 25 de ani la un liceu îmi spune că salariul de bază s-a ridicat, iar salariul profesorului rămâne la 5200 de lei. Este o mizerie ce se întâmplă și e nevoie de o implicare mult mai clară. Avem un program clar pe care l-am plasat pe site-ul nostru și pe paginile noastre sociale”, a mai spus Tudor Ulianovschi.

Tudor Ulianovschi spune că în calitate de comandat suprem va asigura modernizarea Armatei Naționale. El spune că prioritatea sa în calitate de președinte va fi reîntregirea țării, prin retragerea forțelor militare ruse staționate ilegal în stânga Nistrului.

„În Republica Moldova ne lipsește o strategie clară de apărare și securitate. Lipsește elementul strategic, nu trebuie să ne înarmăm până în dinți. Trebuie să ne asigurăm că avem o armată pregătită, dotată cu ultimele tehnologii și să fim în siguranță la noi acasă. Este Republica Moldova astăzi un stat neutru dacă în continuare staționează trupe și muniții rusești fără acordul nostru? Eu am fost unicul ministru care a reușit la ONU să obțină o victorie împotriva Federației Ruse. Am reușit să obțin susținerea țărilor ONU cu privire la retragerea completă a trupelor rusești. Dar după aceasta putem avea discuții cu Tiraspolul pentru a reîntregi țara” a explicat candidatul independent, Tudor Ulianovschi,

Ciclul de dezbateri cu genericul „Analizăm cererea și ofertele electorale” este realizat de către agenția de presă IPN, în perioada 08-10 octombrie 2024 cu sprijinul German Marshall Fund (SUA) și al Uniunii Europene.

La dezbaterea a treia, programată pentru joi, 10 octombrie sunt așteptați: Vasile Tarlev, desemnat de formațiunea politică „Partidul pentru Viitorul Moldovei”, Ion Chicu, desemnat de Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei, și Octavian Țîcu, candidatul blocului electoral „Împreună”.